Al Treilea Război Mondial: cum și unde va fi purtat cel mai mare conflict
După ani de aparentă acalmie și de pace apar tot felul de declarații belicoase din partea Rusiei. Aceste declarații nu sunt doar vorbe goale. De ceva vreme am putut observa că această putere, cu mijloace relativ moderne, a reușit să țină în șah cam toate țările din fosta Uniune Sovietică.
[related]
Vedem că Rusia se implică în tot felul de conflicte, după modelul fostului imperiu comunist, testându-și noile arme. Mai interesant este că Șeful Major al Armatei Ruse a făcut o declarație demnă de toată atenția.
„Este de la sine înţeles că fiecare conflict armat are caracteristicile sale distinctive. Conflictele viitorului se vor caracteriza printr-o amplă utilizare a armelor de înaltă precizie şi a altor tipuri de arme inovatoare, inclusiv robotizate. Site-urile economice şi sistemul guvernului inamic vor fi distruse în primul rând. Pe lângă sferele tradiţionale, lupta armată va fi dusă în mod activ în domeniul mediatic şi în spaţiu“, a afirmat generalul Valeri Gherasimov în cadrul unei conferinţe organizate de Academia Statului Major din cadrul Forţelor Armate ale Rusiei.
„Un rol special va fi jucat de lupta împotriva sistemelor de comunicare, recunoaştere şi navigaţie. Acestea sunt doar contururi probabile ale războiului viitorului. Pe de altă parte, spectrul eventualelor conflicte este foarte larg, iar forţele armate trebuie să fie pregătite pentru fiecare dintre ele“, a subliniat el.
„Posibila izbucnire a conflictelor militare simultane pe diferite axe strategice predetermină înfiinţarea de grupuri interarme în cadrul regiunilor militare, destinate desfăşurării de operaţiuni eficiente prin utilizarea unităţilor disponibile atât pe timp de pace cât şi în perioade de conflict“, a afirmat Gherasimov.
Înainte de al Treilea Război Mondial, cum au fost ultimele decenii?
Să ne concentrăm un pic atenția asupra ultimilor 50 de ani și să punem în context cât mai multe aspecte pentru a înțelege la ce să ne așteptăm. În primul rând avem o component militară net superioară celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă atunci vârful de lance însemna aviația și submarinele, azi aceste arme au ajuns deja în sfera conveționalului.
Rachete balistice și intercontinentale, încărcătură nuclear, avioane invizibile pe radare, sateliți, și chiar nave spațiale stau la dispoziția armatelor marilor puteri ale lumii.
În al doilea rând, avem de-a face cu o componentă extraordinar de complex dezvoltată în special în ultimii 20 de ani: internetul. Ni se pare că ar fi o zonă civilă, dar greșim dacă nu îi putem vedea componenta ei militară.
Sisteme de localizare, de navigație, control a multor segmente din economie și din viața socială a unei țări (a se vedea cum a fost ocupată partea de est a Ucrainei), disipare de informații cu conținut manipulator (a se vedea social media în campania electorală din SUA, campania pro-rusă pentru implicarea acestei țări în războiul civil din Siria sau în perioada revoltelor din Ucraina din 2014).
[related]
În al treilea rând, cum se prezintă viitorul: roboți care ar putea lua locul oamenilor în teatre de război, economii interconectate care ar putea fi distruse chiar prin sistemul informatic pe care îl folosesc și de care sunt dependente.
Vedem că mai nou tot felul de reglementări care încearcă să protejeze cât mai mult datele personale ale indivizilor (GDPR, intră în vigoare ca lege din 25 mai inclusiv în România) sau tot felul de informații care ar putea să devină țintă nu doar a unor băieți care se distrează spărgând tot felul de conturi sau baze de date, ci și ale unor puteri care au interese cu mult mai meschine și mai atent orientate.
[readmore]
Aă mai avea de adăugat un element pe care mulți îl țin în penumbră: evoluția medicală. Vreau să aduc aminte „posibilitatea răspândirii accidentală” a unui virus care poate ataca anumiți indivizi, dat fiind codul genetic cvasidescifrat sau alte metode de război biologic.
Așadar, coorodonatele unui viitor război apar sumbre. Dacă numărul celor care au pierit în ultimul conflict mondial a înfiorat planeta, următorul conflict nu va mai lăsa prea mulți supraviețuitori care să se înfioare.
Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.